Da, n-am scris greşit, rele suntem. Nu ne mai ajunge comparatul,
măsuratul, calculatul , cântăritul cu… privirea. Suntem mutate parcă
brusc de pe Venus, pe Marte, ne măsurăm, scuzaţi limbajul prea
neacademic pentru revolta-mi interioară, până şi găurile pe unde ne
scoatem copiii. Prea grav nedefinite şi-ameţite, de ne limităm condiţia
maternă şi bucuria nemărginită de-a fi mame, la cât de departe de
ombilic se află locul pe unde ne aducem pe lume copiii. De parcă a fi
mame e un proces sau calcul bine definit, ce începe la momentul X, se
termină în punctul Y şi dă cu plus sau cu minus în funcţie de… cezariană
sau naştere naturală.
Cine citeşte şi observă de jur împrejurul său ştie la ce mă refer. Nu
judec, nu arunc cu pietre, destul o fac alții, de parcă am fi un pic
decerebrate şi-obligatoriu marcate, şi-așezate în rastel… Din contră, vă
laud şi mă aplec în faţa tuturor. Oricare dintre voi care aţi ajuns
până la momentul unei alegeri meritaţi o mică statuie. Voi, toate cele
care creşteţi ce-a fost scos sau a ieşit natural din voi, meritaţi toată
iubirea de care deja vă bucuraţi. Nu-i puţin lucru să ceri şi să
primeşti o minune sau să te trezești cu ea peste tine…
Mă întristează că, poate, prea obosite, prea nedormite, vă simţiţi
nepreţuite şi v-arătaţi cu degetul. Prea judecaţi şi minimalizaţi
opţiunile şi trăirile diferite de cele personale… Parcă noi veneam de pe
Venus şi eram calde, paşnice şi bune, echilibrate în nebunia noastră,
şi-i luam pe ei, războinicii de pe Marte, să-i domolim şi să-i iubim.
Parc-aşa era povestea, ori eu, pesemne, m-am rătăcit între timp pe altă
planetă…
(Continuarea, pe Catchy.ro)
No comments:
Post a Comment