January 6, 2015

Nici de mila...doar de dor!

  Nu-i nevoie de clinchet de clopoţei şi zile-nsemnate-n calendar să-mi aduc aminte de tine.

  Două zile pe an destinate generic lui ÎMPREUNĂ nu aduc decât o unitate în plus la numărătoare şi mirare…multă mirare. Că n-am simţit nici unul , nici altul când s-a făcut zi şi noapte, mereu altă zi, mereu altă noapte.

  Nu-s bălaie precum Cosânzeana, nici tu pe-un cal alb n-ai apărut şi suntem chiar departe de-a locui într-un palat. Basmul e cu facturi, rate, liste de cumpărături, femeie la crătiţă, bărbat ce ştie la ce foloseşte aspiratorul şi unde-i buretele de vase. E cu hărmălaie la ceas de seară, cu copii curaţi şi culcaţi de doi câte doi, că i-am făcut noi doi.

  Uneori, de multe ori e cu mult roz, alteori alb absent până la negru greu, ca mai apoi să ardă de roşu.
  Oamenii nu se caută, se găsesc, nu se şlefuiesc…se acceptă şi se-ntregesc.

  Suntem aşa simpli şi obişnuiţi… obişnuiţi până la confuzie… care eşti tu, care sunt eu…Nu-i nevoie să cauţi ca să găseşti, nu-i nevoie să ceri ca să primeşti.

   Mă bucur că eşti lângă mine să-mi pun capul pe perna ta când visez urât, deşi uneori te-aş închide-n dulap şi nu ţi-aş da drumul nici de milă… doar de dor.

   Nu m-am întrebat niciodată dacă-mi oferi destul, ci dacă eu îţi sunt de-ajuns. Bucuria mi-am ştiut-o, a ta îndelung m-a măcinat… Îmbrăţişarea-adormită, sărutul mâinii care-mbrăţişa mi-a fost răspunsul…