August 13, 2013

Dulce-Acrisor!

  Si pentru ca tot am pomenit d-un tortulet si de-o bucurie..mare pacat ar fi sa-l tinem numai pentru noi. S-o gasi prin eter vreo mamica grabita si dornica sa-si duca un pic puiul de nasuc si sa-l determine sa mai manance niste fructe. Caci tortul din istorioara noastra-i facut sa bucure copiii si nu numai, e cu multa zmeura..ca doar se gaseste cu prisosinta...dar poate fi inlocuita cu succes cu visine, cirese, capsuni in functie de preferinte. Noi le-am ratat...caci pe vremea lor...mamica executanta avea o burtica atat de mare incat cu greu se mai putea apropia de blatul din bucatarie.
   Dar cum timpul se ocupa de toate, iar baietelul curios trebuie sa stie ca mama-i cea de dinainte, ne-am apucat de treaba in timp ce micuta Sara isi facea somnul de frumusete. Rezultatul a fost unul acceptabil pentru ochi si iremediabil apreciat de papilele gustative ale baietilor din casa. Ar fi sunat monoton sa-i spunem tort cu zmeura asa ca l-am numit Tort Dulce-Acrisor.
  Pentru executare pregatiti un blat fals din 200g biscuiti cu unt pe care-i sfaramati si amestecati cu 100g unt topit. Presati compozitia rezultata intr-o forma de tort cu inel  si imbogatiti-l cu un strop de sirop dintr-o dulceata.

Noi am avut de visine, productie proprie..si-am profitat. Peste blat presarati 200g zmeura proaspata si dati la rece.
  Crema alba si pufoasa o obtineti amestecand 2 cutii mascarpone cu 250ml frisca batuta, 50 g ciocolata alba rasa, 50 g zahar sau un pic mai mult in functie de gust si 1 plic gelatina dizolvat in 30-50ml apa. Toata bogatia asta se aseaza cu grija peste zmeura proaspata si se tine la frigider cateva ore (la noi s-a odihnit de seara pana dimineata).
 
Am ornat tortul cu zmeura din belsug, stropita ulterior cu 100g ciocolata alba topita la bain-marin, si am mai dat la frigider cat sa se intareasca glazura (maxim 30min).
  Rezultatul arata cam asa
si vi-l daruim cu drag.

August 11, 2013

Ratiunea nu fuctioneaza uneori!

   Nu credeam sa ma simt insuficienta, desi intreaga zi nu fac altceva decat sa-mi demonstrez...suficienta! Desi am 2 maini, tot nu mi se pare ca-s de-ajuns, nici ratiunea nu-i destula...doar sufletul devine mai incapator in fiecare zi: aduna atatea priviri, gesturi, mangaiere si ..lacrimi.
   Fac "pacatul" de a cere de la mine sa ma comport "perfect" sau "aproape perfect"...si ce sa vezi...nu-mi reuseste. Rational, ce-i drept, pot intelelege la mine asta...cand ma pun in locul puilor mei..as vrea sa pot mai mult. Cam daunator pentru mine...si ce bine ar fi sa inteleg mai repede judecand dupa somnul linistit al Sarei in bratele mele sau dupa sclipirea lui Vlad cand facem ceva impreuna...ca nu e nevoie de mai mult.
  Bucuria cu care barbatelul din casa isi cheama prietenul de la gradi, intalnit in parc, sa-i arate ceva: "uite ea e surioara mea! "...si insistenta cu care-l intreaba, aproape obligandu-l sa-i raspunda afirmativ: "Nu-i asa ca e draguta?! " ma face sa simt ca puiul cel mare e fericit in noua postura iar eu n-ar mai trebui sa-mi fac, poate, atatea griji ca el se simte neglijat...ci mai degraba important: "Mami, nu-i asa ca eu sunt fratele ei cel mai mare?"
  Apoi fericirea cu care-si anunta tatal ca maine-i ziua lui...desi nu e, dar pentru ca i-am propus sa facem un tortulet el se pregateste si pune o masinuta intr-o punga de sandwich...ca doar fara cadou nu merge...pare sa fie de bine si sa spuna mult despre sufletul lui...si cu toate astea uneori lacrimile mele curg fara sa-ntrebe...
  Mi-a spus odata o doctorita mai cu experienta ca si la al treilea se plange la fel.....m-a mai linistit ce-i drept...avand doar doi!