Urasc golurile...de obicei p-ale echipei adverse, dar cel mai crunt pe cele din sufletul meu...nu stiu daca-i naivitate sau imaturitate dar aproape fara sa vreau, oameni care intr-un moment al vietii, fie si numai pentru o secunda mi-au fost alaturi...mi se lipesc iremediabil de suflet...iar cand pleaca..pleaca cu bucatica de suflet.
Azi ma-ntorceam cu domnul si minunea mica din dotare de la un control de rutina...pe drum aglomeratie mare..da' mare...de mi s-a intins si extins rabdarea si degeaba: tot cele mai crunte injuraturi imi dansau in minte...stiu n-ati crede unii dintre voi...dar cu greu ma puteam abtine sa nu-mi explodeze gura si sa le eliberez...halal educatie ce sa zic!
Si cum priveam in golul dinafara imi arata domnul "ultimul racnet" pe patru roti...si insista cu ardoare sa ma minunez si eu...Doamne, doar n-am innebunit!...Mie nu-mi trebuie "ultimele racnete"..mie imi trebuie suflete!
Eu pesemne ca-s vreo egoista sub acoperire sau...mult mai probabil vreo closca: asa-mi vine sa-mi deschid aripile si sa strang langa mine tot ce mi-e drag chiar daca in gura mare n-o spun niciodata...
Mi-e dor de oameni mici si mari, mi-e dor de cei pe care-i vedeam constant si inconstant, de cei cu care vorbeam zilnic sau numai de ziua lor, mi-e dor de bucatile de suflet pe care le-au luat cu ei...
No comments:
Post a Comment